Dorin Goian a părăsit corabia Stelei după patru ani petrecuți în Ghencea. Fundașul a reușit să câștige de două ori titlul cu formația roș-albastră și a jucat o semifinală de Cupa Uefa.
Performanțele reușite în urmă cu 3-4 ani par să țină în acest moment de domeniul fantasticului pentru echipa lui Stoichiță ‘Lippi’, dar actualul jucător al lui Palermo are încredere în tinerii Stelei. O singură condiție este necesară pentru ca trupa din Ghencea să redevină redutabilă: Becali să aibă răbdare și să nu mai schimbe antrenorii la câteva luni. În măsura în care patronul își critică jucătorii după fiecare meci mai puțin reușit, e greu de crezut că aceștia vor recepta spusele lui ca pe un element mobilizator, așa cum Gigi pretinde.
„Mi-e dor de colegi. Sunt acum niște jucători tineri, care sunt sigur că vor crește și mai mult în valoare. Important este să aibă liniște, să fie lăsați să lucreze mai mult timp cu același antrenor, pentru că aceste dese schimbări de antrenori nu fac bine nimănui. Am jucat patru ani la Steaua, timp în care eu consider că am făcut performanțe, dar, sincer, îmi doream să joc într-un campionat din străinătate.”, a spus Goe în Adevărul.
Goian a fost criticat de presa din Italia pentru ultimele evoluții, pe nedrept în opinia acestuia.: „Am fost puțin surprins de comentariile negative. Deși presa mi-a dat note proaste și m-a criticat, sunt de părere că nu am făcut meciuri rele. Eu am discutat și cu Walter. Mi-a spus să am răbdare, pentru că nu vrea să facă aceeași greșeală pe care a făcut-o și cu Dică. Pe el a încercat să-l forțeze să se integreze prea repede și, probabil, asta l-a dat peste cap.„
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER